Prin lacrimi si noroi, a negurii gandire
se-ntinse peste albul de vis inaltator,
din seaca netraire, nascut-a nemurire
prin insasi sensul vietii, navalnic, uimitor.
Si dupa inaltarea-i crescuta in absent
dupa tacerea muta, de chinuri intrerupta
dupa durere, spaima chinuitoare...lent
un suflet pururi alb, in viata se-nfiripa.
Ma rog, Iubite Doamne, sa judeci iarasi drept
Si vina, cat de mica, prin mine sa se simta!
Caci cel ce va sa creasca din al meu piept
sa zburde liber, vesel in simtiri si-n minte.
Of! Iarta Sfant Parinte, ce stramb eu am trait
si sterge sau arunca asupra-mi chinul greu!
Caci cel ce-acuma misca din dragoste a-venit
ca fiu al Tau, Parinte, fara declinul meu!
