Incerc sa-mi resimt trairea clipei
ce-a dat viata unui vis prea nebun...
dar, vai! Amintirea sadeste durere
durere-placere, cadere si zbor...
si iar...totul se-opreste si-ngheata asa..
pe buza-ti fierbinte sarutul se frange.
de suflet ti-atarna un zambet siret,
un suflu strengar, o geana deschisa,
un ochi prea atent acuzand fecioria,
a mintii intrupare furand gelozia
unei copilarii stinse prea timpuriu.
Acesta esti tu.
Nimic necurat.
Fara intrebari ce sa caute raspuns.
Fara lumini ascunse de umbre...
Iubind si-alergand dupa fluturii verii
In palme sa-i culci, fara sa-i strangi,
dorind doar simtirea palpairii lor vii;
pasind, plutind, strecurand ai tai pasi
prin musuroiul prea plin, fara sa-l strici.
Caci sufletu-ti zburda si nimeni in lume
Sa-l zdrobeasca de margini nu va putea
Caci sunt prea departe, nedeslusite in zare
Fara de ghimpi inconjurand dureros
al tau miez purpuriu.
Esti tu. Si atat. Un suflet copil.
Zambind nemuririi si vrerii
de-a ramane acelasi, mereu un copil.
In lumea nebuna a unor furnici mult prea mari
ce nu mai incap intr-al lor popriu palat,
si in zumzetul lor inutil, fara sens
doar tulbura tacerea bucuriei de-a fi.
