Așteptând

Zbor sau plutesc?
Nicicand nu voi stii.
Sper si iubesc?
Atat cât voi fi...

Pe drumuri de munte
Pășesc gânditor
Imi sprijin pe frunte
Văzduhuri de dor.

Creanga s-apleacă,
Se-închină fericirii.
Gânduri se-îneacă,
In pietrele iubirii.

Pășim singuratici,
Tinandu-ne de mână.
Iubim nebunatici,
Visarea-i stăpână.

Doar muntele stă,
Așteptând tot mereu.
Cu dragoste cântă
Si-alungă ce-i greu.

Iar noi, visatorii
Alegem cu spor
Să fim cerșetorii
Unei clipe de-amor.

Dragoste prin mesageri

Cu mâinile calde te cuprind printr-o ploaie,
Sărutul prin boabe de apă pe buze,
Te-atinge vântul, prin plete ai frunze,
Eu tac si înec cuvintele în foaie.

În brațele codrului, în freamăt
Îți simt răsuflarea lipită în mine,
O noapte fără lună sunt fără tine,
In vis eu alunec prin șoapte cu teamăt.

În palme culeg amintiri de pe piele,
Mirosul tău încă îmi arde în minte,
Pe furiș te pictez goală în cuvinte,
Si-n vis te-mbrac aprins in vopsele.

Alegeri

Despartă-te de viața fără glas
Si fă să cânte totul din iubire.
Nu strivi lumina sub un pas
Nu distruge visul din privire.

Sunt oameni care spera sa învie
Privind spre tine, soare, cu amor,
Oamenii care ar vrea sa fie
Îmbrățișati si alintati cu dor.

Ești îngerul ce nu știe sa fie.
Esti demonul ce fuge doar de el.
Esti orbul ce-si doreste o privire.
Esti linistea din vechiul cîntecel.

Nu e nimic pe portativul vieții
Si liniile așteaptă liniștite,
S-așezi tăcută notele tristeții
Peste ale tale gânduri obosite.

Priveste-n jur si nu lăsa durerea
Să îți atingă glasul fericit
Leaga-te de cei ce-ti dau puterea
Iubeste-i sincer si vei fi iubit!

E primăvară

E primăvară în simțiri,
În zbor de suflet duios.
E primăvară în iubiri,
E totul atât de frumos!

Cu aripi deschise eu zbor
Cuprins de iubire și dor,
Când prind clipa devreme
As vrea fericirea s-o cheme!

În aer peste albele creste
Eu spun aceeasi poveste
Cu zâne, balauri ce-n zbor
Mă fac să devin muritor!

Si totusi atât sunt de viu
Că zborul în cântec îl știu
În viață, în vers și-n amor
În doine șoptite cu dor.

E primăvară în simțiri
În zbor de suflet duios!
E primăvară în iubiri
E totul atât de frumos!

Iubite

Iubite, ascunde tristețea,
In brațe mă strânge duios.
Cuprinde-mi în mâini tinerețea
Iubirea exprimă-o pios.

Iubite, aprinde-mi lumina
Si ochii deschide-i ușor.
Aici, lângă tine, dă-mi mâna!
Sunt eu, înnebunita d-amor.

Nu stiu pașii vieții să-i pun
Pe urme brazdate de lacrimi,
Stiu doar ca te vreau un nebun
Iubindu-mă plină de patimi.

Nu pot să ascund bucuria
Iubirii purtată între noi.
Viața și-arata menirea
Ia-mi tamplele, brațele moi.

Ia-mi trupul, zideste-l in aer
Ia-mi gândul, ascunde-l in gol.
Ia-mi visul, sadeste-l-n cer
Ia-mi lacrima, invie-o în atol.

Orice încerca vei sa-mi iei
Voi sta lângă tine să-ți dau.
In foc, suntem doi in scântei
Ard vie cu tine când stau!

De drag

Înaltă-ți sufletul spre înaltul cerului
Și ochii ți-i ridică înspre stele
Fii aripa aprinsă a zborului
Si zâmbetul iubirilor grele!

Glasul de dor ascunde-l într-o carte
Și lasă bucuria să se reverse,
Paharul, tu, aruncă-l într-o parte
Veninul să se piardă, să se verse!

Alintă neputința-mi și iubeste-mi
Sufletul și dragostea de viață.
Momentul, tu acuma îl trăiește,
Prezentul stă, râzând-ne in față!

Noi toți speram al negurii trecut
Să-l alungăm cu glasuri cristaline.
Ce daca suntem doar "necunoscut" ?
De viață și iubire suntem pline!

Doar tu

Înaltă-ți fruntea spre cer
Si zâmbetul fă-l călăuză
Tu arde in aprigul ger!
Fii tu a cântărilor muză!

Iubeste și zboară ușor
Pe căi neatinse, de vară,
Prin foșnet si vuiet de dor
Înaltul in glas il coboară!

Cu frunze pe jos aruncate
Cu ramuri împletite în sus
Pământul în două-l desparte
De jos, rădăcina ți-ai smuls!

Când firul ierbii răzbate
Pământul și pietrele reci
Tu ești în tot ce se poate
În suflu, în apă, prin veci!

Esti tu în tot ce-i deasupra,
Esti tu în tot ce-i mai mult,
Esti tu în tot ce-i mai greu,
Esti tu și cu mine mereu!

Singuratate

Singur în marea de oameni,
Cu gânduri zburând rătăcite.
Singur în valuri de semeni,
Cu liniștea mută de vită.
Singur în casă, la masă,
Aștepți ca sa curgă destinul.
Singur prin lacrimi ce-apasă
Vezi corbi începându-și festinul.
Te-ascunzi și tremuri incet,
Așteptând bucuros încetarea
Durerii născute-n regret
Și-n vuiet sfârșește cântarea.
Asculți bătaia mai rară,
Si inima vrea să se mire
Cum viata aceasta amară
Se pierde în propriile fire.
Ce plânset, ce lacrimi absurde,
Mai curg pe obrazul prea trist!
Ce urlet tăcerea aude,
Când simt ca eu nu mai exist!

Rost

In toate ce-n viață, ni-s date cu folos,
Tu unde esti, rătăcitorul meu rost?
Te-nalti, te zbati, te-arunci si plutești,
Intrebi si taci, disperi si iar iubesti.

Cum ai putea in haosul gandirii obosite,
Sa-ti aflii calea in locuri umbrite?
Fiinta-mi se-ntreaba fara incetare,
Unde-i e drumul prin marea cea mare.

Iubirea Divina alină a gândului povară,
Desi căutarea in beznă devine amară.
Cand simti ca făptura-ti se-nvaluie in lumina
Viața de suflu si zâmbet ti-e plină.

Cum oare putea-vom sa fim doar lumina?
Cum gândul sa-l ducem in zarea senina?
Din negru se naste lumina curata
Si gândul de viață in moarte se-arata.

Făptura-ți se strânge-ntr-un punct si zvacneste
Emoția iti cântă-n pulsiuni: "Hai, trăiește!"
Atenția-ți fuge ca vântu-n deșert
Rațiunea îți spune: "Fii tu, eu te iert!"

Lumea din jur îți judecă - n trepte
Formele, glasul, nu faptele drepte.
Si toate in jur îți par ca se sfarmă
Logica-n mii de bucăți se destramă.

Răul si binele nu au nici un sens
Când nu esti in stare sa strigi al tău vers,
Cuvintele-n cap îți fug disperate
Si zarea îți pare mereu mai departe.

Tristețea te-ineaca in lacrimi ce curg
Pe chipul brăzdat de idei care fug.
Dar lupta intreaga se poartă cu tine
Tu singur decizi ce e rău sau e bine!