Te-ai stins asa cum ai trait o viata
Discret si fara sa incurci pe nimeni
Ca primavara-n tinda dimineata
Cand pasarele au uitat sa vina
Te-ai dus zambind cu sufletul impacat,
Sa-i vezi pe toti cei dragi deja plecati
Si-n urma, buni, in lacrimi ai lasat
Pe cei ce astazi plang nemangaiati.
O viata-ntreaga ai muncit cu spor
Si ne-ai crescut prin lacrimi si sudori
Acum ramanem singuri cu mult dor
Si toti speram ca am crescut noi mari
Dar noi suntem inca-n sat, in lazuri.
Cu caprele pe dealuri, prin vale, la izvor.
Ne alintai pe toti, cu tot cu nazuri
Si ne zambeai cu ochii din pridvor.
O, buni draga, nu am ce sa le spun
Celor ce inca te asteapta jucausi.
Ei nu sunt pregatiti sa-si ia ramas bun,
Si-i alinam zambind nepunticiosi.
Iti multumim si te vom pretui mereu.
Imbratiseaza-i strans pe toti din cer.
Cand plansul nostru fi-va tot mai greu
Ne mangaie duios, trimite-ne un inger.
In ritm de-acordeon, bunica draga
Sa-i prinzi la joc pe dragii mei din cer
Si-n glas de doina intr-o lume alba
Iubirea noastra ca le-o spui eu sper!
Ramanem goi in fata neputintei
De a intoarce timpul ce-a trecut
Si orice gand de-al nostru te-a durut
N-a fost nimic din negura vointei.
Ne iarta de n-am stiut sa-ti dovedim
Ale iubirii semne si recunostiinta,
Din inima, din suflet te iubim
Dar ne lipseste cel mai mult putinta!
Te vom iubi mereu!
Buni
S-a stins un simbol al puterii de-a muncii!
S-a stins faclia vie a dorintei de-a trai!
Se odihneste-n tihna dup-o viata demna,
Plina de lacrimi si de multe bucurii.
Bunico, ai plecat spre alta Inaltare,
Avand credinta pura a-Invierii,
Privind in sus spre minunata zare
Si cautand blandetea alinarii!
Cu glasul tremurat, doini-vei la alti ingeri
Iar ochii-ti vor vedea ca in trecut
Picioarele-ti umbla-vor fara plangeri
Iar bratele-ti lucra-vor iar prea mult.
Iar daca-n preumblarea ta prin cer
Il vei vedea pe tatal meu cel drag,
Strange-l la piept, saruta-l tot mereu
Si spune-i ca il asteptam inca in prag!
Azi se ingroapa fiinta, poate prea slabuta,
Noi nu-ti suntem alaturi si e foarte greu!
Nimeni nu te va ingropa in veci, « guruta »
Te vom iubi, vei fi cu noi tot mereu!
S-a stins faclia vie a dorintei de-a trai!
Se odihneste-n tihna dup-o viata demna,
Plina de lacrimi si de multe bucurii.
Bunico, ai plecat spre alta Inaltare,
Avand credinta pura a-Invierii,
Privind in sus spre minunata zare
Si cautand blandetea alinarii!
Cu glasul tremurat, doini-vei la alti ingeri
Iar ochii-ti vor vedea ca in trecut
Picioarele-ti umbla-vor fara plangeri
Iar bratele-ti lucra-vor iar prea mult.
Iar daca-n preumblarea ta prin cer
Il vei vedea pe tatal meu cel drag,
Strange-l la piept, saruta-l tot mereu
Si spune-i ca il asteptam inca in prag!
Azi se ingroapa fiinta, poate prea slabuta,
Noi nu-ti suntem alaturi si e foarte greu!
Nimeni nu te va ingropa in veci, « guruta »
Te vom iubi, vei fi cu noi tot mereu!
E primăvară
E primăvară în simțiri
În zbor de suflet duios!
E primăvară în iubiri
E totul atât de frumos!
Cu aripi deschise eu zbor
Cuprins de iubire și dor,
Când prind clipa devreme
As vrea fericirea s-o cheme!
În aer peste albele creste
Eu spun aceeasi poveste
Cu zâne, balauri ce-n zbor
Mă fac să devin muritor!
Si totusi atât sunt de viu
Că zborul în cântec îl știu
În viață, în vers și-n amor
În doine șoptite cu dor.
E primăvară în simțiri
În zbor de suflet duios!
E primăvară în iubiri
E totul atât de frumos!
E primăvară în simțiri
În zbor de suflet duios!
E primăvară în iubiri
E totul atât de frumos!
Cu aripi deschise eu zbor
Cuprins de iubire și dor,
Când prind clipa devreme
As vrea fericirea s-o cheme!
În aer peste albele creste
Eu spun aceeasi poveste
Cu zâne, balauri ce-n zbor
Mă fac să devin muritor!
Si totusi atât sunt de viu
Că zborul în cântec îl știu
În viață, în vers și-n amor
În doine șoptite cu dor.
E primăvară în simțiri
În zbor de suflet duios!
E primăvară în iubiri
E totul atât de frumos!
Fericirea e zâmbetul îngerilor pe pleoape obosite,
Linistea e bucuria cuvintelor încă nerostite,
Dragostea e mângâierea bratelor întinse spre ceruri,
A celor ce inca mai speră sa zboare pe valuri.
Speranta e purtata de cuvintele marilor iubiri,
Visarea e-adusă de alungarea multor amăgiri.
Ce suflete albe aduc pe aripi de doruri nespuse
Iubirea si patima, săruturi si jaruri nestinse.
Linistea e bucuria cuvintelor încă nerostite,
Dragostea e mângâierea bratelor întinse spre ceruri,
A celor ce inca mai speră sa zboare pe valuri.
Speranta e purtata de cuvintele marilor iubiri,
Visarea e-adusă de alungarea multor amăgiri.
Ce suflete albe aduc pe aripi de doruri nespuse
Iubirea si patima, săruturi si jaruri nestinse.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)