Pe chipul tău, luna își plimbă lumina binecuvântand văzduhul doar pentru că i-ai apărut în cale.
Pe sânii tăi, stelele alină negru cerului nopții alaptand însăși viața.
Pe brațele tale se sprijină toată visarea și trăirea mea.
Tălpile tale vrăjite mi te aduc aproape și le-aș săruta binecuvantandu-le menirea.
Gura ta îmi șoptește motivul pentru care vreau să respir.
Gândurile tale, simțirile tale mă înfioară, mă omoară și mă învie doar ca să te pot aștepta din nou.
Mereu.
Nu face sens nimic din ce trăim, nici separat când nimic nu e respirabil, nici împreună când nimic nu e suficient, dar e o minune că exiști!
Și pentru asta îți multumesc!
