Stând de vorbă cu mine, îmi ninge cu gânduri,
Ca fulgii in palmă aș vrea să le-adun,
Pe marele suflet încarc mii de nuduri,
Ale trăirilor triste baloane de săpun
In piatra cea rece zvanceste durerea adâncă,
De-a fi un singuratic pe veci tulburat,
Un vultur sălbatic cerșind pe o stâncă,
Visând dira de lumină pe ciocul încovoiat.
Marele om de piatră se sparse in bucăți,
Trăgându-si nemurirea în clipe mărunte,
În umbra lui goală, strivita, cioplita de dalti
De vorbe nebune, de gânduri și șoapte cărunte.
Și drumul nu-l vede prin pacla cea neagră,
Calea n-o știe plângând trist și nemângâiat,
Lumina îl doare cumplit în ființa întreagă,
Zborul îl neagă, de doruri aprinse zacand sfașiat
