S-ascunde în alb de sărbătoare
Un suflet trist și-îmbătrânit
De vânturi, ploi și întristare
De răni, de lacrimi, obosit.
Si fiecare fulg ce cade
Din minunatul sfânt văzduh
Topește gheața care șade
Peste al sufletului duh
Incet, cu fiecare fulg timid
Acoperind un gol imens
Renasc de dragoste avid
Și simt speranța iar intens.
Am obosit sa fug de șoapte
Si iata fulgii albi de nea
Mă-nvață luminând in noapte
Să-mi prețuiesc viața mea.
Și vreau să râd, să construiesc
Un om din fulgii de zăpadă
Să urlu sincer că iubesc
Tot ce-mi trece-a vieții stradă.
