In toate ce-n viață, ni-s date cu folos,
Tu unde esti, rătăcitorul meu rost?
Te-nalti, te zbati, te-arunci si plutești,
Intrebi si taci, disperi si iar iubesti.
Cum ai putea in haosul gandirii obosite,
Sa-ti aflii calea in locuri umbrite?
Fiinta-mi se-ntreaba fara incetare,
Unde-i e drumul prin marea cea mare.
Iubirea Divina alină a gândului povară,
Desi căutarea in beznă devine amară.
Cand simti ca făptura-ti se-nvaluie in lumina
Viața de suflu si zâmbet ti-e plină.
Cum oare putea-vom sa fim doar lumina?
Cum gândul sa-l ducem in zarea senina?
Din negru se naste lumina curata
Si gândul de viață in moarte se-arata.
Făptura-ți se strânge-ntr-un punct si zvacneste
Emoția iti cântă-n pulsiuni: "Hai, trăiește!"
Atenția-ți fuge ca vântu-n deșert
Rațiunea îți spune: "Fii tu, eu te iert!"
Lumea din jur îți judecă - n trepte
Formele, glasul, nu faptele drepte.
Si toate in jur îți par ca se sfarmă
Logica-n mii de bucăți se destramă.
Răul si binele nu au nici un sens
Când nu esti in stare sa strigi al tău vers,
Cuvintele-n cap îți fug disperate
Si zarea îți pare mereu mai departe.
Tristețea te-ineaca in lacrimi ce curg
Pe chipul brăzdat de idei care fug.
Dar lupta intreaga se poartă cu tine
Tu singur decizi ce e rău sau e bine!
