Cioplind toiagul vieții liniștite
Copilărie dragă si iubită,
Unde ai închis cuvinte fericite?
Unde ai-ascuns lumina împietrită?
Bunicule iubit, te-ai dus cu toate sus
Si ne-ai lăsat doar amintiri duioase,
Le toarcem toate pe al vieții fus
Păstram in suflet doar credințele frumoase.
Pe stânci, păduri, pe râuri, la izvor,
Prin munții cei bătătoriți cu chin,
Noi căutăm mereu, rătăcitor
Să reclădim ce ne-ai făcut să fim.
Și cântecul, colinda, dansul, versul,
Au rămas cu toate-n firea noastră
Căci tu ne-ai învățat că universul
Întoarce tot ce-arunci in zarea-albastră.
Si-atunci când obosit, tu, capul aplecai
Il ridicai umil spre rugăciune
Spre Dumnezeu, spre fiecare rai
Si aprindeai iar foc dintr-un tăciune.
